Descriere

Indicatii:

UROFLOW aparţine unei clase de medicamente care relaxează musculatura vezicii urinare.
UROFLOW este utilizat pentru tratamentul simptomelor de vezică urinară hiperactivă cum sunt nevoia urgentă de a urina, urinarea frecventă sau incapacitatea de a reţine urina în timpul nevoii urgente de a urina.
Acest medicament este destinat tratamentului la adulţi.

Contraindicatii:

Nu luaţi UROFLOW:
– Dacă sunteţi alergic la tolterodină sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament.

Precautii:

Înainte să luaţi UROFLOW, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Sarcina, alăptarea şi fertilitatea:
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Nu se recomandă administrarea UROFLOW în timpul sarcinii.
Femeile care alăptează trebuie să evite utilizarea acestui medicament.

Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor:
UROFLOW poate determina vedere înceţoşată şi poate reduce capacitatea de reacţie. Adresaţi-vă întotdeauna medicului dumneavoastră dacă intenţionaţi să conduceţi vehicule sau să folosiţi utilaje.

Mod de administrare:

Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul.
Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.

Adulţi (inclusiv vârstnici):
Doza recomandată este de 2 mg (1 comprimat de UROFLOW 2) de două ori pe zi. Înghiţiţi comprimatul întreg.
Pacienţii cu insuficienţă renală sau hepatică:
Doza recomandată este de 1 mg (1 comprimat de UROFLOW 1) de două ori pe zi.
Beneficiile tratamentului trebuie reevaluate după 2 sau 3 luni.
Utilizarea la copii şi adolescenţi:
Nu se recomandă administrarea UROFLOW la copii şi adolescenţi.

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Compozitie:

– Substanţa activă este hidrogenotartrat de tolterodină. Fiecare comprimat filmat conţine hidrogenotartrat de tolterodină 1 mg sau 2 mg.
– Celelalte componente sunt:
Nucleu: celuloză microcristalină, amidonglicolat de sodiu (tip A), dioxid de siliciu coloidal anhidru, stearilfumarat de sodiu.
Film:
UROFLOW 1: Hipromeloză 2910/5, macrogol 6000, dioxid de titan (E 171), oxid galben de fer (E 172), talc.
UROFLOW 2: Hipromeloză 2910/5, macrogol 6000, dioxid de titan (E 171), talc.

Atentionare:
Citiţi cu atenţie şi în întregime prospectul înainte de a începe să utilizaţi acest medicament deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.

Prezentare:

28 comprimate

Specificatie Valori
Categorie Medicamente
Brand Zentiva
Stoc În stoc
Disponibil in farmacii Brasov, Biharia, Craiova, Dristor, Pitesti Gavana, Plaza Romania, Rahova, Vivo Constanta, Barbu Vacarescu, Popesti-Leordeni
Cod produs 8594739201880
Tip produs medicament cu prescriptie medicala
Data de expirare 2026-03-01